Evenimentele din ultima perioadă ne semnalează foarte clar că societatea umană trece prin transformări majore. Frământările, neajunsurile, grijile de fiecare zi s-au conturat într-un urlet tulburător, care ne aminteşte de pictura lui Munch.
Este strigătul omului modern zdrobit de angoasele existenţei şi exprimă o conştiinţă încărcată, un ţipăt în spatele căruia se află vise spulberate, dorinţe neîmplinite, frici şi lipsuri. Unii dintre noi aleg să-şi manifeste repulsia şi furia profundă protestând împotriva “puterii”, în timp ce alţii au înţeles că nu pot schimba nimic în absenţa iubirii şi a unei conştiinţe modificate.
De-a lungul istoriei, moştenirea predecesorilor noştri, dar şi experienţa proprie ne-au învăţat deopotrivă lecţia războiului, dar şi cea a iubirii de sine şi de semeni. S-au spus şi s-au scris lucruri măreţe, milioane de vieţi au fost sacrificate în slujba unei idei, însă, fundamental, nimic nu s-a schimbat. De ce am mai petrece timp reflectând asupra unui mod de viaţă care poate trece drept absurd într-o societate înfometată? De ce am mai lua vreo iniţiativă în vederea reinstaurării păcii universale?
Fiecare dintre noi este responsabil de asigurarea liniştii interioare, fiecare se poate centra şi se poate relaxa. Doar în acel moment, iubirea şi gândurile de bine se vor răspândi automat şi toate diferenţele şi conflictele se vor dizolva.
Pacea universală poate fi instaurată prin cultivarea păcii interioare, iar această practică este cea mai puţin costisitoare, având efecte concrete şi permanente. Confruntările şi dezbaterile ideatice, manifestările de masă, războaiele propriu-zise, sunt toate acţiuni care presupun existenţa unor resurse financiare, a unor echipamente specializate şi, în final, cele mai multe, se soldează cu sacrificii supreme.
Instalarea şi menţinerea păcii interioare nu costă, nu presupune existenţa unor resurse, e gratis. Nu trebuie să foloseşti arme, nu ai de ce să foloseşti nici măcar cuvinte. Prin meditaţie, prin concentrarea energiei pure putem elimina toate barierele, extinzându-ne gradul de conştiinţă. Odată ce mintea se purifică, devine clară şi articulată, toate gândurile şi acţiunile ce urmează devin clare, pure şi articulate, iar fericirea interioară va iradia şi se va răspândi în întreaga lume.
Fiecare dintre noi avem un rol în împărtăşirea viziunii comune şi profund creştine întru salvarea umanităţii. Când binele din noi creşte, furia, ura nu vor mai putea umbri spiritul umanităţii. Devino un model pentru familia ta, iar familia va deveni un exemplu pozitiv pentru oraşul din care face parte. Oraşul, la rândul lui, va deveni un punct de referinţă în stat, iar statul respectiv, un model pentru întreaga lume.
Acest fel de a fi în lume necesită o investiţie şi un efort minime, de aceea, îţi propunem un exerciţiu simplu şi la îndemână: închide ochii, respiră, goleşte-ţi mintea şi relaxează-te. E timpul să lucrăm împreună în aceeaşi direcţie, împărtăşind viziunea comună care vizează pacea universală, cea mai preţioasă comoară a umanităţii.
La final, sentimentele şi dorinţele tale se vor contopi cu Universul. Când se va petrece acest lucru, fericirea pură, liniştea şi armonia se vor instaura. Această stare o poate trăi oricine, indiferent de vârstă, gen, origine, limbă şi religie.
Aceasta este pacea universală, un mod de a fi care poate fi explicat intelectualiceşte, chiar dacă singura modalitate de înţelegere este prin simţire. Vorbim de o stare care nu poate fi construită prin măsuri şi mijloace externe, ci doar prin întoarcerea către Sine. Când fiecare dintre noi îşi va manifesta pe deplin Sinele autentic, atunci pacea interioară care ne va fi inundat fiinţa va învălui întreg Universul.

